luni, 27 iunie 2011

Elvis

Pe vremea cand ai mei pastrau inca obiceiul antic si barbar al sacrificarii unui porc consacrat sarbatorilor de iarna, am avut ocazia sa am grija pentru scurta vreme de un astfel de porc, caruia i-am dat numele Elvis, datorita expresiei sale faciale.

Elvis era obez, ceea ce, pentru un porc, nu e rau.
Era atat de gras incat nu l-am vazut niciodata stand pe 4 picioare, ca toti porcii. Elvis statea numai in fund, semn al unei evolutii spre o conditie superioara. Am observat ca mancatul din troc ii este dezagreabil. Elvis manca boabe de porumb direct din cana cu care li se turna altor porci in troc; alt semn de superioritate. Ii mai dadeam mere, pe care le clefaia din palma.
Elvis mi s-a parut un porc melancolic, poate depresiv. In general era orientat cu ratul spre vest, admirand desigur apusul soarelui si avand nostalgia Europei.

Cand l-am taiat, ai mei au convocat o adevarata armata de oameni, date fiind dimensiunile lui Elvis. Un lucru care s-a dovedit de prisos. Elvis nu s-a zbatut inutil pentru viata. Am avut impresia ca nu taiem un porc, ci un miel. Ai fi zis ca se plictisise sa traiasca, ori se resemnase intr-un mod mistic.

10 comentarii:

Tess spunea...

Elvis imi pare un porc cu revelatii :)

emilescu spunea...

Lui Elvis ii placeau "Tutti Frutti"?

Archaeopteryx spunea...

Elvis cred ca stia aceste versuri memorabile:

"De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii."

emilescu spunea...

Era anti-poetic sa scoata inima caprioarei si genunchii!

Tess spunea...

sunt niste versuri grotesti!!! cum adica "tata scoate-n unghii"?

http://www.digitalbusstop.com/wp-content/uploads/2010/10/Man-Long-Nails.jpg --> iaaaac! :(

Archaeopteryx spunea...

"Tata scoate-n unghii" probabil ca sa nu se friga la degete.

Versurile ne aduc aminte ca omul, la urma urmei, ramane un animal de prada gheros, desi mai nou isi taie unghiile.
Asta cred ca stia si Elvis.

***

Pe mine ma intriga "Moartea caprioarei", pentru ca din poezie deduc ca e vorba de un caprior (mascul), deoarece are coarne:

"Împleticit m-am dus si i-am închis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb când tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!"

pe de alta parte:
"Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara."

si

"Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc, si-as vrea...
Tu, iarta-ma, fecioara - tu, caprioara mea!"

Aceasta caprioara este un androgin mitologic.

Tess spunea...

da, Cezara (de la Avatarii faraonului Tla, numesc asa orice personaj cu valente androgine :D)
iaodi, tare deprimanta poezie (poate nu rezonez io cu anumite arhetipuri)! a mai si inceput sa ploo in timp ce-o citeam!

Tess spunea...

Archie... ma gandeam: oare ceasul cu purcelusii era o forma a nostalgiei de/dupa Elvis?

Archaeopteryx spunea...

Probabil că da ...

http://muralsbyjoey.com/images/100_2762.jpg

Tess spunea...

Porculete - Elvis made my day! =)) cred ca voi avea o zi grozava.