De ce nu o să ajung preşedinte

Răspunsul e simplu: pentru că nu trezesc încrederea populaţiei.
Asta se vede cel mai bine în mijloacele de transport în comun, unde, de obicei, nu se aşează nimeni lângă mine, chiar dacă e aglomeraţie. Uneori am văzut mămici cu copii în braţe care preferau să stea în picioare şi cu ei în braţe o jumătate de oră în loc să se aşeze ori să îi aşeze pe locul liber de lângă mine.
Cineva mi-a zis că e din cauza bărbii. Nu ştiu ce să cred. Am avut, totuşi, un preşedinte cu barbă, pe care l-a votat majoritatea naţiei.

În vara asta, într-un tren personal, eram singur pe banchetă; era liberă şi bancheta din faţă şi locurile de alături. A oprit trenul în gară şi a intrat un ţigan, un rrom binecuvântat care, din întâmplare, avea şi un miros deloc discret şi şi-a aprins şi o ţigară (teoretic, dacă fumezi în tren amenda e de vreo 500 de roni, parcă); acest concetăţean s-a aşezat de cealaltă parte a culoarului şi, în scurtă vreme, toate locurile de lângă el au fost pline cu cetăţeni mai puţin pitoreşti, în timp ce locurile de lângă mine au rămas libere. În cele din urmă s-a aşezat şi în faţa mea două babaure, din lipsă de locuri. Alţii au preferat să stea în picioare, în timp ce locul de lângă mine era, ca de obicei, gol.

Totuşi, există oameni care se mai aşează lângă mine şi, probabil, m-ar vota. Aceştia sunt de obicei rromi, rockeri, neoprotestanţi (în costum cu cravată sau cu batic în cap) ori turişti străini.
Dealtfel, cu altă ocazie, tot un ţigan român (în România) m-a luat drept turist german şi, ajutat de alţi cetăţeni de diverse etnii, a încercat să lege o conversaţie cu mine. Din păcate, nu prea cunosc limba germană.

Asta m-a făcut să mă gândesc serios asupra carierei mele viitoare. Probabil că nu aş fi un bun preşedinte, dar, cu seriozitate şi perseverenţă, aş putea deveni un bun turist german.