Despre peturi nu la 2 litri

Ce bucurie mai mare poate sa aiba un copil in momentul in care primeste un cadou? Si ce cadou mai frumos poate sa primeasca un “kinder”, de la parintii lui, decat un animalut?

Evident, animalele folosite pentru daruiala trebuie sa indeplineasca niste conditii, destul de severe si drastice, pe care doar japonezii, prin standardele lor inalte, au fost capabili sa le inventeze. Si totusi… Clar ca trebuie sa fie elastici. Doar un animal elastic poate supravietui primei saptamani de zmotoceala. Apoi, nu trebuie sa contina componente sau parti detasabile care ar putea fi inghitite, gen suruburi, cuie, viermi. Apoi, animalutul trebuie sa aiba impregnat in sange un alt tip de instinct de supravietuire. Nu, nu cel de animal salbatic. Ala nu i-ar fi de nici un folos. Ce rost are sa stii sa supravietuiesti in salbaticie, cand chestia asta ti-ar fi total inutila casa. S-apoi, daca te gandesti bine, chiar “tu” esti “vanatul”. Sunt multe conditii, si totusi se fabrica.

Eram mic. Parintii mei inca mergeau la discoteca din sat, care intamplator mai organiza cate un show o data sau de doua ori pe vara. Evident, drumul spre casa se facea noaptea, la lumina lunii, pe sub stalpii de iluminat, care parca chiar asta faceau – iluminau satul. Oameni sipatici fiind, nu ar fi pregetat nici o clipa de la ideea de a ne face o supriza, si uite ca intr-o zi chiar au comis-o. In drumul spre casa au gasit un arici, pe care, s-au gandit ei in mintea lor, ca ar fi o chestie super tare daca ni l-ar face cadou.

Dimineata ne trezim (eu si frati’miu) si ramanem impresionati de zgaiba care statea nemiscata intr-o cutie de lemn, mare cam cat o naveta de bere. WTF! “E al nostru?” intrebam, evident, impresionati pana la lacrimi, eu fiind foarte aproape sa fac un pipi de emotie. “Ura!” racnim, moment in care oratania se face ghem.

Problema apare in momentul in care doi pusti tembeli, in jurul unei cutii cu arici in ea stau si-si intreaba parintii "Si acum ce facem?".